Cum acolo sus pe munte, am zis eu Da si fara inel, caci nu acolo statea esenta intrebarii, totusi coldinatul magazinelor a pornit chiar in zilele urmatoare si probleme era destule de la culoare (galben sau alb) pana la dimensiuni (asta da problema, nimic din ce am gasit nu s-a potrivit ca masura caci erau prea mari si pana la urma cu inelul ales am facut una bucata vizita la bijutier sa il micsoreze).
Mi-a placut f mult inelul pe care l-am ales si mi s-a parut corect sa il alegem amandoi pe un gust comun si l-am purtat cu mare drag, era finut asa cum mergea pe un deget delicat si vestea acolo, un mesaj subliminal, o promisiune si totusi inca o libertate, o tinerete data insasi de culoarea alba caci aurul galben dintotdeauna mi-a inspirat batranete. Acum cu verigheta pe deget nu ma mai deranjeaza dar este singura bijuterie pe care o port si s-a integrat singura in peisaj, dand o alta nota problemei....Nu a avut nici diamante, nici safire, nici nestemate :). Nu ma caracterizeaza iar iubirea si aprecierea celui din jur nu se masoara in valoarea pietrei...Iar promisiunea venita din inima era pentru persoana iubita si nu pentru o bucata de metal circulara...
Ea e doar un fel de consfintire in lume si un fel de a-ti aminti 24 din 24 ca ai facut o promisiune si ti-ai daruit sufletul cuiva...De buna voie si nesilit de nimeni....Chiar din foarte multa dragoste
Dar inelul a fost cea mai usoara dilema de rezolvat....Au venit altele mai mari de la o intalnire oficiala a partilor implicate (respectiv familii) la cautarea localului si a unei febre dementiale de dinaintea unei nunti care parintilor lui Radu li se parea ca se apropie vertiginos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu