6 luni 3 saptamani si 2 zile

Si vine toamna iar

Ca dup-un psalm aminul

Doi suntem gata sa gustam

Cu miere-amestecat veninul


Doi sunetm gata s-ajutam

Brandusele ardorii

Sa infloreasca iar in noi

Si-n toamna aceasta de apoi


Doi suntem, cand cu umbra lor

Ne impreseoara-n lume norii

Ce ganduri are soarele cu noi

Nu stim, dar sunetm doi


(L. Blaga-Cantec in doi)

In 6 luni 3 saptamani si 2 zile s-au intamplat atat de multe ... Bune si rele, grele sau frumoase au fost clipe pline, au fost convorbiri interminabile pe messenger in care dorul se transforma in simple litere negre asternute cu frenezie pe un ecran ce ne dadea iluzia apropierii. Erau serile lungi de toamna, cu plimbari nesfarsite si cu spectrul iernii care va veni si care va pune capat libertatii de hoinareala. Si in mod fericit era muntele care ne unea pentru 2 zile. Incet incet s-au facut mai multe, caci noaptea de dupa munte se facea in asa fel ca tot timpul ajungeam tarziu si ma opream la Radu in Drumul Taberei. Greu a fost cu primele telefoane date acasa ca dupa aceea a devenit obisnuinta . Si incetul cu incetul smulgeam timpului cate o zi si faceam o naveta continua intre acasa si "la Radu". Motive gaseam destule iar apoi pur si simplu nu a ma fost nevoie de ele... Am niste parinti tare intelegatori ...
Imi amintesc un vers dintr-un cantec ascuns pe undeva pe calculator: "De la prieteni de la rude luau duminici cu imprumut". Din fericire nu aveam nevoie de imprumut...Era suficent doar sa cer si totusi parea din ce in ce mai greu sa tin un echilibru intre cele 2 cuiburi care fiecare ma trageau spre ele...
Intr-o parte era caminul de care eram atat de legata, in alta era o respiratie blanda, cuvinte dulci numai pentru urechile noastre, atingeri si mangaieri delicate, zile fascinante de o atractie bolnavicioasa si totusi atat de curata si atat de frumoasa...Sunt zile din vara ce tocmai se incheia si toamna ce tocmai incepea care vor ramane acolo undeva in amintire, zile in care mereu se schimba cate ceva si se intamplau lucruri superbe, zile de iarna cand ma topeam dupa al meu iubit plecat peste mari si tari si care storceau lacrimi amare:
"Mai ramai putin, te rog

Este cea din urma seara

Efemera ca un nor

Vraja n-o lasa sa piara

Lsa-ti parul sa-l alint

Sa-mi insire-n mana salbe

Zbor de vise ce nu mint

In plutiri de aripi calde

Mai lasa-mi-te o zi"